Oferte Dr. Kurbe | Oferte stomatologice si estetice

Scroll Top
str. Delea Noua nr. 23 Corp C1

Tartrul si boala parodontală

boli-parodontale-articol
Tartrul si boala parodontala

Ce este tartrul si ce rol are in boala parodontala? 

Reprezinta tartrul un factor favorizant in aparitia bolii parodontale?

 Sa lamurim, in primul rand, ce este tartrul.

Formarea tartrului este initiata in momentul in care placa bacteriana dentara nu se indeparteaza corect prin tehnici de periaj si mijloace auxiliare (ata dentara, apa de gura). Se produce o suprasaturare de elemente anorganice salivare, in special calciu si fosfat, astfel incat pH-ul oral devine alcalin iar placa dentara se intareste si formeaza tartrul.

 Tartrul poate fi supragingival (deaspura gingiei) sau subgingival (sub gingie).

  • Supragingival, tartrul se prezinta ca un depozit friabil, care se desprinde usor de pe dinti si are o culoare alb-galbuie. Depozitele mai vechi sunt colorate brun-negru. Pe acesta il gasim pe suprafetele dentare, pe plombe, lucrari protetice si aparate ortodontice.
  • Depozitele de tartru subgingivale sunt mai dure, puternic mineralizare, subtiri si dificil de indepartat, de culoare gri-negru. Culoare inchisa este data de prezenta anumitor tipuri de bacterii si a degradarii hemoglobinei. Il gasim la nivelul santurilor gingivale si pungilor parodontale.

Tartrul subgingival declanseaza gingivita (inflamarea gingiilor, semnalata prin culoare rosie si sangerari) iar daca nu este indepartat la timp de catre medicul stomatolog prin igienizari profesionale, evolueaza incet dar sigur catre parodontopatie.

Cum putem preveni aparitia formarii tartrului?

Sunt cateva reguli foarte simple si usor de urmat:

  • Periajul trebuie sa aiba loc de 2 ori pe zi, dimineata si seara. Un periaj corect se realizeaza prin miscari verticale dinspre gingie inspre dinte si trebuie sa dureze aproximativ 4 minute;
  • Ata dentara indeparteaza eficient resturile alimentare dintre dinti;
  • Utilizarea pentru perioade scurte de timp a unei ape de gura cu efect antibacterian care contine substanta activa clorhexidina;
  • Consumul de alimente dure curata menanic suprafetele dentare si stimuleaza secretia salivara;
  • Evitarea consumului de alimente lipicioase sau moi;
  • Renuntarea la fumat.

De retinut faptul de tartrul care s-a format poate fi indepartat doar de catre medicul stomatolog printr-o sedinta de igienizare profesionala (detartraj, periaj, airflow). Pentru mentinerea rezultatelor si a sanatatii gingivale, sedinta de igienizare se repeta la fiecare 6 luni.

 Pentru pacientii cu sensibilitate dentara accentuata procedura se va realiza sub anestezie locala.

Daca ati sesizat ca gingiile dumneavoastra au culoarea rosu-aprins, sangereaza, s-au retras din cauza depunerilor de tartru sau pur si simplu doriti un control de specialitate, va asteptam la o consulatie si impreuna v-om gasi solutia de tratament potrivita cazului dumneavoastra!

Related Posts

Leave a comment

× Chat