Vitiligo este o boală cutanată care afectează 0,5-2% din populația globală, indiferent de vârstă, sex și rasă, provocând decolorarea pielii sau pigmentarea. Această afecțiune poate avea un impact psihologic semnificativ, provocând anxietate, depresie, izolare sau chiar inserție socială dificilă

Vitiligo este o afecțiune cutanată cronică care provoacă decolorarea sau pigmentarea pielii și este cauzată de pierderea progresivă a celulelor producătoare de pigment (melanocite). Afecțiunea se manifestă sub forma unor pete mai deschise decât tonul normal al pielii pe corp sau chiar pete albe (leucodermie). Zonele care își pierd pigmentul se numesc macule dacă au o lățime mai mică de 1 cm, sau pete, în caz contrar. Vitiligo este o boală autoimună, deoarece sistemul imunitar distruge melanocitele, iar extinderea decolorării poate fi imprevizibilă.
Există două tipuri generale de vitiligo – vitiligo segmental (tendință de dezvoltare rapidă cu afectarea unei singure zone) și vitiligo non-segmental (pete simetrice cu tendință de dezvoltare lentă). În ceea ce privește al doilea tip, există mai multe subcategorii:

Manifestările afecțiunii sunt caracterizate prin debutul unor pete neregulate pe piele, decolorate sau hiperpigmentate în zonele corpului cele mai expuse microtraumatismelor, iar firele de păr își pierd culoarea sau se pot albi. De asemenea, expunerea la soare poate favoriza severitatea arsurilor solare în zonele depigmentate, iar pielea poate deveni mai predispusă să dezvolte cancer de piele. Este important de menționat că vitiligo se dezvoltă în trei stadii. În primul stadiu, melanocitele epidermale se rarefiază, iar cele foliculare sunt conservate. În cel de-al doilea stadiu, melanocitele dispar și, la nivelul celor foliculare, nu se produc modificări. Ultimul stadiu al afecțiunii este caracterizat de dispariția melanocitelor din epiderm și din foliculii piloși

Cauza principală care duce la apariția de vitiligo este distrugerea melanocitelor de către organism, unde sistemul imunitar respinge propriile melanocite, chiar dacă sunt sănătoase. Din acest considerent, vilitigo este considerată o boală autoimună și are un risc ridicat de apariție în cazul în care pacienții se confruntă și cu alte afecțiuni autoimune (precum tiroidită autoimună, boala Addison, etc.), iar evoluția ei este imprevizibilă. În același timp, o multitudine de alți factori pot declanșa dispariția melanocitelor: factorul genetic, stresul emoțional și oxidativ, factorii de mediu care țin de expunerea pielii la radiațiile ultraviolete și chimicale.
Diagnosticarea corectă a chistului sebaceu este esențială pentru a fi diferențiat de alte afecțiuni la nivelul pielii. Totodată, poate fi necesară efectuarea unor investigații suplimentare pentru a determina natura leziunii. În procesul de diagnosticare, pe lângă examinarea fizică a leziunii, pot fi implicate următoarele investigații: biopsia cutanată, ecografie de părți moi sau examinare CT. Nu este necesar un tratament pentru chistul sebaceu, atâta timp cât nu creează disconfort și au potențialul de a se retrage de la sine. Totuși, opțiunea de eliminare din motive estetice poate presupune procedura de excizie, drenare la injecții locale cu steroizi. În cazul unui chist infectat, îndepărtarea se face chirurgical și este nevoie de administrarea unor antibiotice.
Diagnosticul pentru vitiligo este stabilit în urma unui examen fizic și a unei anamneze. Dacă este necesar, pot fi făcute teste suplimentare care pot implica biopsie, examinare a pielii cu lampa Wood sau, chiar, analize de sânge. În ceea ce privește tratamentul pentru vilitigo, scopul principal al terapiei este repigmentarea zonelor afectate ale pielii, însă extinderea sau apariția unor noi pete nu poate fi stopată. Un plan terapeutic poate include:
Luni - Vineri: 10:00 - 21:00
Sambata: 10:00 - 13:00
Duminica: Inchis