Unghiile, la fel ca în cazul pielii, pot reflecta starea de sănătate. Bolile unghiilor, ignorate sau netratate, pot afecta aspectul, rezistența și sănătatea unghiilor de la mâini și picioare, dar și sănătatea generală, indicând și alte probleme sau afecțiuni sistemice. Orice modificare sau semn de îmbolnăvire a acestora necesită examinarea de către medicul dermatolog. Bolile unghiilor nu afectează doar aspectul estetic, ci și funcționalitatea acestora, iar modificările pot interveni la nivel de culoare, textură, formă sau consistență.

Onicomicoza este o infecție fungică care poate îngălbeni, îngroșa, deforma sau slăbi unghia până la desprinderea acesteia de patul unghial (onicoliză) și poate apărea atât la mâini, cât și la picioare. Afecțiunea este cauzată de fungi, dermatofiți și nondermatofiți, levuri (candida) și mucegaiuri (aspergillus). Aceste microorganisme nu fac parte și nu sunt găzduite în mod natural de unghii, apariția lor fiind determinată de umiditate, igienă inadecvată, leziuni sau sistem imunitar slăbit. Onicomicoza este cea mai frecventă boală a unghiilor și poate fi asociată cu alte afecțiuni, precum Tinea corporis sau Tinea pedis. Micoza unghiei se poate dovedi rezistă la medicație, se poate agrava și extinde, evenind mai greu de tratat. Tratarea micozei unghiilor poate include plan de tratament antifungic topic, oral sau terapie laser.

Onicoschizia este o afecțiune a unghiilor care se manifestă prin exfolierea, subțierea și ruperea unghiilor, fiind determinată de expunerea la substanțe agresive (în general, produse de curățenie sau acetonă), spălarea deasă a mâinilor sau alte afecțiuni, precum psoriazis, policitemia sau deficiențele nutriționale. Tratamentul se bazează pe întărirea unghiilor prin hidratare și evitarea expunerii excesive la apă, subtanțe chimice și purtarea de mănuși de protecție în activitățile casnice

Onicogrifoza este afecțiunea unghiilor care determină îngroșarea și deformarea unghiei la aspectul de corn de berbec. Este întâlnită, în general, la unghiile de la picioare (predominant la degetul mare) și categoria cea mai afectată reprezentată de seniori. Această modificare de la nivelul unghiei este cauzată de traumatisme, probleme ale circulației, predispoziția genetică și probleme de circulație. Tratamentul pentru onicogrifoză implică tăierea și pilirea profesională și regulată a unghiei, aplicarea de creme emoliente au îndepărtarea chirurgicală a unghiei, dacă este vorba despre un caz mai sever de onicogrifoză.
Unghiile încarnate sunt rezultate în urma unor traumatisme la nivelul unghial, precum tăierea incorectă sau purtarea de încălțăminte neadecvată și, cel mai frecvent, este afectat degetul mare de la picior. Încarnarea apare atunci când unghia crește în piele și nu în afara ei, cauzând durere, inflamație și risc crescut de infecție. În același timp, creșterea incorectă a unghiei poate fi determinată și de alți factori, precum diabetul, obezitatea, hiperhidroza sau predispoziția genetică. Dacă onicocriptoza este ușoară, tratamentul constă în tăierea și dirijarea unghiei pentru o creștere corectă, precum și administrarea de antibiotice și antiinflamatoare pentru combaterea infecției sau inflamației. În cazuri mai severe, onicocriptoza poate fi tratată chirurgical prin rezecția parțială a unghiei.
Paronichia, denumită și parnațiu, este o infecție sau inflamației a țesuturilor periunghiale moi și este cauzată de expunerea la iritanți, traumatisme locale minore sau microorganisme (bacterii, fungi, virusuri). Afecțiunea se manifestă prin roșeață, sensibilitate, durere, umflarea țesuturilor periunghiale sau formarea de puroi. Aceasta poate fi diagnosticată drept acută sau severă, iar tratamentul implică antibiotice topice, orale, antifungice, precum și drenarea abcesului prin metode chirurgicale.
Liniile Beau apar ca depresiuni (adâncituri) orizontale care străbat unghia, apariția lor fiind determinată de întreruperea creșterii din cauze ce țin de traumatisme pe suprafața unghiei, boli sistemice, deficit nutrițional sau chimioterapie. De regulă, nu este necesar un tratament, deoarece unghia va crește normal după ce stimulul inductor dispare, fiind o afecțiune unghială tranzitorie.
Cancerul de piele se poate manifesta și în zona subunghială, chiar dacă nu este influențată de expunerea la soare. De obicei, melanomul afectează o singură unghie și apare ca o dungă maro sau neagră de-a lungul suprafeței unghiale, cu posibilitatea de a se extinde pigmentația la nivel periunghial (semnul Hutchinson). Dacă boala evoluează, unghia se poate îngroșa, despica sau deteriora, cauzând durere și inflamație locală. În cazul unei diagnosticări cu melanom subunghial, este recomandată îndepărtarea tumorii din zona afectată, inclusiv a marginilor de siguranță.
Prevenirea afecțiunilor de la nivelul unghiilor poate fi făcută prin igienă adecvată, măsuri de protecție și dietă echilibrată. În felul acesta, aspectul, sănătatea unghiilor și cea generală, pot fi menținute. În cazul apariției unor modificări de aspect sau structură, este recomandată vizita la medicul dermatolog.
Luni - Vineri: 10:00 - 21:00
Sambata: 10:00 - 13:00
Duminica: Inchis