Tratament de canal: ce este și când este recomandat?
Tratamentul sau obturația de canal reprezintă o procedură complexă care vizează afecțiunile pulpei dentare, fiind efectuată de către specialistul endodont cu ajutorul microscopului. Printr-un proces minuțios realizat cu ajutorul acelor de canal este îndepărtată atât pulpa coronară, cât și cea radiculară, urmând ca dintele să fie consolidat printr-un pivot radicular și o obturație. Această procedură este lipsită de durere, întrucât se realizează sub anestezie locală, dintele fiind astfel salvat de la o eventuală extracție.
Principalele cauze ce duc la inflamarea pulpei dentare sunt:
• Cariile netratate la timp – procesul carios neoprit din evoluție duce atât la afectarea pulpei coronare, cât și a celei radiculare, manifestându-se printr-o durere intensă resimțită de către pacient.
• Fisuri/fracturi coronare ce pot expune camera pulpară.
• Un traumatism dentar ce duce la inflamarea pulpei.
Odată cu necrozarea sau infectarea pulpei, singura soluție pentru a păstra dintele pe arcadă este dată de tratamentul de canal. Dintele este deschis, canalele radiculare sunt curățate și dezinfectate, întreaga manoperă finalizându-se cu aplicarea unui pivot radicular (pentru a consolida rădăcina), urmată de o obturație coronară. Astfel, pentru pacienții care nu doresc să opteze pentru tratamentul prin extracție dentară urmată de implant și a căror dinte are structura integră, obturația de canal reprezintă tratamentul potrivit.
Tratament de canal: tipuri de pivoți radiculari
În urma curățării procesului carios și a îndepărtării pulpei necrozate, dintele rămâne „gol pe interior”, astfel că, pentru a se asigura o stabilitate în timp a structurii acestuia, pulpa trebuie înlocuită cu un material rezistent. În funcție de numărul de rădăcini ale dintelui (care poate fi mono sau pluriradicular), specialistul endodont inserează ceea ce se numește un pivot la nivelul rădăcinii, pentru a o consolida și a evita astfel fracturile radiculare. În cazul în care dintele are mai multe rădăcini, cea mai mare dintre acestea este cea aleasă pentru inserarea de pivot, în timp ce restul sunt obturate clasic (obturație cu conuri de gutapercă).
Există totuși și situații în care dintele nu are nevoie de pivot radicular, și anume când distrucția coronară nu este importantă, dintele fiind tratat clasic cu gutapercă. În ce privește tipul de pivoți, aceștia sunt clasificați după modul de fabricare (prefabricat sau turnat în laboratorul de tehnică dentară, după o amprentă luată în prealabil de către medicul stomatolog) sau în funcție de materialul din care sunt confecționați, aceștia fiind metalici (varianta clasică) și din fibră de sticlă (variantă modernă).
În practica largă, cei mai folosiți pivoți sunt cei prefabricați, cazurile în care este nevoie de intervenția laboratorului de tehnică dentară fiind destul de restrânse. Pivoții metalici se remarcă prin durabilitatea acestora, în schimb având două principale dezavantaje: dezinserția invazivă și aspectul inestetic. Deși tratamentul de canal este menit să asigure păstrarea dintelui pe arcadă pe o perioadă cât mai îndelungată, există totuși situații când pot apărea infecții la nivelul rădăcinii, fapt ce presupune un retratament de canal. În aceste situații, scoaterea pivotului metalic ar presupune anumite riscuri, dintre care cel mai important fiind acela de fractură radiculară.
Cu un aspect mult mai estetic și care poate fi ușor de înlocuit, asigurând totodată rezistență îndelungată dintelui, pivotul din fibră de sticlă este tot mai utilizat de către specialiștii endodonți. Indiferent de tipul de pivot ales, în cele mai multe cazuri, inserția acestuia este indispensabilă pentru a obține rezultate cu o stabilitate crescută în timp.
