Tipuri principale de colorare a dinților: cauze, diferențe și opțiuni reale de tratament
Culoarea naturală a dinților este determinată genetic și nu este un alb pur, imaculat. Din punct de vedere anatomic, smalțul este stratul exterior, dur și semi-translucid, în timp ce dentina de dedesubt are o nuanță galben-crem și dictează în mare măsură percepția cromatică finală a dintelui.
Atunci când apar modificări de culoare sau pete inestetice — afecțiune denumită medical discromie dentară —, cauzele pot varia de la depuneri superficiale cauzate de alimente până la alterări structurale profunde ale țesuturilor dure dentare.
Medicina dentară împarte colorarea dinților în trei mari categorii: extrinsecă, intrinsecă și asociată vârstei.
1. Colorarea extrinsecă (de suprafață)
Colorarea extrinsecă apare atunci când compușii pigmentari aderă la suprafața exterioară a dintelui — pe smalț și în pelicula dobândită (stratul fin de proteine salivare care acoperă dinții). În această etapă, pigmenții nu au penetrat structura de profunzime a dintelui.
Cauze frecvente ale petelor extrinseci:
Alimente și băuturi cromogene: Cafeaua, ceaiul negru și verde, vinul roșu, sucurile carbogazoase închise la culoare, sosul de soia, oțetul balsamic și fructele de pădure conțin taninuri și cromogeni care se fixează cu ușurință pe smalț.
Fumatul și produsele din tutun: Gudronul și nicotina pătrund în microporozitățile smalțului, provocând pete galben-maronii până la negricioase, rezistente la un periaj obișnuit.
Placa bacteriană și tartrul: Neglijarea igienei orale duce la acumularea plăcii bacteriene și calcificarea acesteia în tartru, care absoarbe pigmenții. De asemenea, anumite bacterii cromogene din flora bucală pot forma linii negre la colet sau pete portocalii.
Ape de gură cu clorhexidină: Folosite neîntrerupt mai mult de 10-14 zile, soluțiile antiseptice pe bază de clorhexidină produc colorații brun-maronii pe smalț și pe obturațiile din compozit.
Suplimente lichide cu fier: Administrarea soluțiilor de fier poate păta temporar smalțul dacă nu sunt băute cu paiul.
2. Colorarea intrinsecă (de profunzime)
Colorarea intrinsecă se dezvoltă în interiorul dintelui, afectând dentina și structura profundă a smalțului. Aceste decolorări nu pot fi îndepărtate prin periaj sau igienizări clasice, deoarece pigmenții sunt încorporați în matricea minerală a dintelui.
Cauze clinice majore:
Fluoroza dentară: Apare în urma ingerării unei cantități excesive de fluor în perioada copilăriei (până la vârsta de 6-8 ani). În formele ușoare se manifestă prin striații sau pete albicioase cretoase; în formele moderate și severe apar pete brun-maronii și porozități ale smalțului.
Antibioticele din clasa tetraciclinelor: Administrarea tetraciclinei în a doua jumătate a sarcinii sau la copiii sub 8 ani determină chelatarea calciului din dinții în formare, lăsând benzi orizontale galbene sau cenușii permanente.
Traumatisme dentare și necroză pulpară: O lovitură poate cauza ruperea vaselor de sânge din pulpă. Fierul din hemoglobină difuzează în tubulii dentinari, iar necroza conferă dintelui o tentă cenușie sau maronie mată.
Boli genetice ale țesuturilor dure: Afecțiuni ereditare precum amelogenesis imperfecta (smalț subțire, galben-brun) sau dentinogenesis imperfecta (dentină opalescentă, gri-albăstruie).
Materiale din tratamente vechi: Plombele vechi din amalgam de argint impregnează în timp pereții dintelui cu ioni metalici, dând o colorație gri-albăstruie smalțului din jur.
3. Colorarea dinților asociată vârstei (discromia senescentă)
Îngălbenirea dinților odată cu înaintarea în vârstă este un proces fiziologic natural, determinat de factori interni și externi:
Depunerea de dentină secundară: De-a lungul anilor, pulpa dentară produce continuu dentină nouă, care este mai densă și are o tentă galbenă mai închisă.
Subțierea smalțului: Prin uzură mecanică și eroziune acidă, smalțul se subțiază treptat, permițând culorii galbene a dentinei să devină mult mai vizibilă.
Microfisuri în smalț: Smalțul acumulează microcrăpături fine care rețin pigmenții din alimente și fumat pe parcursul deceniilor.
Aspectul clinic: cum se identifică tipul de colorare
În cabinet, medicul stomatolog evaluează distribuția și profunzimea decolorărilor:
Pete galbene, maro sau negre la colet: Colorări extrinseci cauzate de cafea, ceai, fumat și tartru.
Pete alb-cretoase: Demineralizări incipiente (debut de carie) sau fluoroză ușoară.
Un singur dinte gri-cenușiu: Dinte devitalizat (cu nerv necrozat sau tratament vechi de canal).
Benzi orizontale galben-cenușii: Discromie medicamentoasă indusă de tetraciclină.
Îngălbenire uniformă și smalț tocit la margini: Modificări asociate uzurii și înaintării în vârstă.
Tratamentul colorării dinților: ce soluții clinice funcționează
Tratamentul corect se alege în funcție de cauza și profunzimea discromiei:
1. Igienizarea profesională completă (pentru pete extrinseci)
Petele de suprafață se îndepărtează complet într-o singură ședință:
Detartrajul cu ultrasunete: Elimină depozitele calcificate de tartru.
Airflow: Jetul de apă, aer și pulbere fină de glicină curăță rapid petele de nicotină, cafea și ceai din zonele greu accesibile.
Periajul profesional: Lustruiește smalțul și întârzie depunerea viitorilor pigmenți.
2. Albirea dentară profesională (pentru colorații intrinseci și legate de vârstă)
Când pigmenții sunt în profunzimea dintelui, peroxidul de hidrogen sau de carbamidă acționează prin oxidarea moleculelor colorate:
Albirea în cabinet: Procedură rapidă, realizată sub protecție gingivală strictă și activată de lămpi speciale sau laser.
Albirea la domiciliu: Se efectuează cu gutiere individualizate și gel în concentrație controlată, pe parcursul a 7–14 zile.
3. Albirea internă (pentru dinți devitalizați cenușii)
Pentru dinții fără vitalitate care și-au schimbat culoarea după un tratament de canal, albirea exterioară este ineficientă. Se aplică procedura de albire internă (walking bleach): agentul de albire este plasat direct în camera pulpară timp de câteva zile, redând transluciditatea dintelui din interior spre exterior.
4. Fațete și coroane dentare (pentru discromii severe neresponsive)
În cazurile în care albirea chimică are limite (tetraciclină severă, fluoroză avansată cu defecte de smalț), restaurările estetice sunt soluția optimă:
Fațete dentare din ceramică (E-max): Maschează defectele de culoare și formă cu o șlefuire minimă a smalțului.
Coroane din zirconiu sau ceramică integrală: Recomandate când dintele prezintă distrucții mari de substanță sau obturații voluminoase.
Prevenție și bune practici
Igienă orală completă: Periaj de 2 ori pe zi timp de 2 minute, asociat cu ața dentară și dușul bucal.
Clătirea gurii cu apă: Imediat după cafea, ceai negru sau vin roșu, pentru a micșora contactul pigmenților cu smalțul.
Atenție la fluorul administrat copiilor: Folosește pastă de dinți adecvată vârstei și supraveghează periajul pentru a preveni înghițirea acesteia.
Evitarea tetraciclinei: Contraindicată în sarcină și la copii mici.
Igienizare profesională la fiecare 6 luni: Detartrajul și airflow-ul periodic mențin dinții curați și previn pătrunderea pigmenților în microporii smalțului.
