Scroll Top
str. Delea Noua nr. 23 Corp C1

Tipuri de implanturi dentare 

implant dentar

Tipuri de implanturi dentare 

Implanturile dentare devin una dintre cele mai populare intervenții solicitate de către pacienții noștri, iar în acest context, am hotărât să trecem astăzi prin principalele tipuri de implanturi dentare, astfel încât să ai o imagine clară când va veni momentul să faci alegerea. Din articolul de astăzi vei afla care sunt cele mai frecvente tipuri de implanturi dentare, cum se diferențiază, dar și la ce să te aștepți după intervenție. 

Principalele tipuri de implanturi dentare 

În funcție de modul de fixare, dar și de structura lor de bază, implanturile dentare pot fi: 

  • Implanturi dentare clasice: Cele tradiționale sunt compuse din două părți principale, și anume șurubul care urmează să fie montat în os și bontul protetic care se atașează șurubului și are rolul de a susține coroana dentară care urmează să fie atașată. Având două componente, acest tip de implanturi este destinat, în general, pacienților care au nevoie de o fixare solidă și de ajustări ulterioare ale structurii dentare, dacă este cazul. 
  • Implanturi dentare de tip one-piece: După cum sugerează și numele, un implant One-piece integrează ambele piese într-o singură componentă și se adresează pacienților care nu au nevoie de intervenții suplimentare la nivelul osului sau al danturii în general. Procedura durează mult mai puțin decât în cazul celor din două piese. Pe scurt, este ideal în situația în care ai pierdut un dinte și te prezinți în scurt timp la medic, care inserează acest tip de implant, iar dantura ta nu suferă modificări. 
  • Implanturi dentare zigomatice: De obicei, aceste implanturi sunt utilizate în cazurile în care osul maxilar este insuficient pentru susținerea unui implant dentar clasic, așadar este necesar să se insereze într-o altă structură osoasă suficient de puternică. Soluția constă în fixarea implanturilor direct în osul zigomatic, care se află la nivelul pomeților. Se recomandă doar dacă atrofia osoasă a pacientului este foarte avansată. 

Producătorul contează? 

Da, producătorul de implanturi dentare contează, dar, deși este important să fii informat, medicul îți va sugera varianta optimă pentru tine. În general, stomatologii optează pentru branduri recunoscute la nivel mondial, cum ar fi implanturile Straumann sau Bredent. 

Ce le diferențiază? Diferențierea se face la nivelul materialului din care sunt fabricate. Straumann utilizează un aliaj inovator numit Roxolid, care combină titanul cu zirconiu, oferind o rezistență mai mare și permițând utilizarea implanturilor mai mici, fiind astfel o soluție potrivită pentru pacienții cu os limitat. În schimb, implanturile Bredent se concentrează pe designul lor special, care facilitează o integrare rapidă în os și o distribuire uniformă a presiunii, fiind ideale pentru cazurile mai complexe, cum ar fi cele cu densitate osoasă scăzută. Noi nu facem concesii la calitate, de aceea, alegerea unui producător de încredere este prioritară pentru noi, deoarece astfel îți putem garanta un risc redus de complicații și o satisfacție mai mare pe termen lung. 

Concluzie 

Dacă ai pierdut unul sau mai mulți dinți, îți recomandăm să nu mai pierzi vremea și să te adresezi medicului stomatolog cât mai repede cu putință, pentru că, pe măsură ce trece mai mult timp, ceilalți dinți se pot deplasa și te vei alege cu complicații nedorite.  

Fă-ți o programare în clinica noastră și află care este cea mai ușoară modalitate pentru tine să ai zâmbetul mult visat! 

Leave a comment

× Chat