Ce este placa bacteriană?
Placa bacteriană este recunoscută astăzi ca fiind factorul determinant al bolii parodontale.
Monitorizarea plăcii bacteriene este o cale de prevenţie, ceea ce determină folosirea celor mai potrivite metode de depistare, control şi de motivare a pacienţilor în vederea anulării rolului etiopatogenetic al plăcii bacteriene. Procesele carioase şi afecţiunile parodontale reprezintă o ameninţare chiar mai mare pentru adolescenţi decât pentru adulţi. De aceea, o dieta corectă (care favorizează autocurăţirea) şi atenţia care se acordă igienei orale sunt foarte importante pentru păstrarea dinţilor sănătoşi în această perioadă a vieţii.
Alimentaţia este un factor determinant în producerea cariei dentare, implicaţiile ei fiind dominate pe de o parte de rolul decisiv cariogen al hidraţilor de carbon şi pe de altă parte de absenţa autocurăţirii induse de o alimentaţie sănătoasă. Prevenirea apariției plăcii bacteriene presupune igienizarea dentară zilnică, combinată și cu vizita la stomatolog, la un interval de 6 luni, pentru igienizare dentară profesională.
Tratarea și prevenirea plăcii bacteriene
Albirea dentară
În prezent , albirea dentară este cea mai cerută procedură cosmetică, scopul acesteia fiind evident îmbunătăţirea aspectului estetic al zambetului pacientului.
Această creştere exponenţială a cererilor privind tratamentele de albire îşi are rădăcina în cerinţele societăţii moderne în privinţa unui aspect fizic atractiv, iar culoarea dinţilor este unul dintre criteriile frecvent întâlnite în evaluarea fizionomiei unei persoane.
Albirea dinţilor în cabinet este una dintre metodele de tratament ale discromiilor dentare. Ea reprezintă practic o metodă chimică ce vizează o decolorare a structurilor dentare, prin aplicarea unui agent chimic ce oxidează pigmentaţiile organice de la nivelul acestora. Scopul metodelor de albire îl reprezintă modificarea parametrilor optici ai ţesuturilor dentare, prin eliminarea de la acest nivel a sub-stanţelor cromofore, responsabile de pigmentarea dintelui.
Metodele de albire se adresează atât dinţilor vitali, cât şi celor devitali.
La baza tratamentelor chimice actuale de albire stă peroxidul de hidrogen. Acesta reprezintă substanţa de elecţie pentru metoda de albire în cabinet.
Între metodele profesionale de albire a dinţilor, albirea activată cu laser are un loc bine definit. Radiaţia laser emisă activează în principal un catalizator din interiorul sistemului de albire, prin acesta eficienţa tehnicii fiind crescută. Odată cu aceasta, efectele negative pulpare şi paro dontale, dar şi cele care vizeaza rezistenţa mecanica a structurilor dentare, sunt diminuate.
Detartrajul
Detartrajul reprezinta metoda prin care se elimina tartrul de pe suprafetele dentare (coronare si/sau radiculare ).Detartrajul permite evitarea diferitelor neplaceri cauzate de tartru (depozit calcaros de origine, in principal salivara) și se realizează cu aparate cu ultrasunete care desprind tartrul sub efectul vibratiilor. Odata eliminat tartrul, suprafetele detartrate sunt finisate prin periaj folosind o pastă usor abrazivă.
Tartrul se formeaza prin mineralizarea in timp a placii bacteriene impreuna cu sarurile de calciu din saliva. Acesta adera de suprafata dintilor dar si pe alte zone dure si anume: obturatii (plombe), punti dentare, proteze, implanturi sau aparate ortodontice (fixe sau mobile) si reprezinta un factor favorizant al aparitiei bolii parodontale.
Exista doua tipuri de tartru: supra si subgingival. Tartrul supragingival are o culoare alb-galbui cu consistenta redusa la inceput dar poate ajunge la un maroniu negru daca se impregneaza cu coloranti alimentari sau nicotina la fumatori; mineralizarea acestuia se face în prezența salivei.
Tartrul subgingival este închis la culoate si are o duritate mai mare iar mineralizarea lui se face datorita prezentei sangelui.
Se recomanda efectuarea unui detartraj dentar o data la sase luni iar la pacientii cu lucrari fixe si implanturi odata la patru luni. Este foarte important ca rezultatul detartrajului sa fie o suprafata perfect neteda, chiar lustruita, pe care depunerea placii bacteriene si a tartrului sa nu fie favorizata. Acest rezultat se obtine, pe langa periajul profesional cu paste abrazive speciale, gume de lustruit si prin folosirea unui jet de apa, aer si bicarbonat de sodiu (air-flow)vbine tolerat si fara dureri care elimina si ultimele depuneri de tartru, în special in zonele interdentare, greu accesibile.
Printr-o tehnica de periaj corecta, prin folosirea apei de gura si a atei dentare nu doar ca se previne aparitia cariei dentare si a parodontopatiei, dar se si ingreuneaza aparitia placii bacteriene si implicit a tartrului dentar. Nu amanati detartrajul pe motiv ca tartrul „solidarizeaza” dintii ! Daca dintii sunt mobili, tartrul impreuna cu microbii constituienți au determinat acest lucru iar prin amanare afectiunea parodontală poate evolua într-o manieră ireversibilă.
Sensibilitatea dentară
Sensibilitatea dentara reprezinta discomfortul și in multe situatii durerea, care apar la nivelul unuia sau mai multor dinti la contactul cu bauturi sau alimente reci, calde , dulci, la periaj sau masticatie.
Durerea este brusca, ascutita, de scurta durata, de obicei cateva secunde- intervalul de timp in care dintele este in contact cu stimulul.
Sensibilitatea dentara apare datorita expunerii dentinei in mediul exterior. Dentina reprezinta stratul dentar mijlociu la nivelul caruia exista o multime de tubuli dentinari, canale ce contin terminatii nervoase din pulpa dintelui.
In mod normal dentina este protejata de smalt (coroana dintelui) sau cement (radacina). Sunt situatii in care smaltul sau cementul se subtiaza sau dispar de pe anumite portiuni, ducand la dezgolirea dentinei si de cele mai multe ori la aparitia durerii specifice prin actiunea directa a stimulilor asupra terminatiilor nervoase.
Factorii responsabili de aparitia acestei probleme dentare sunt multipli:
- periajul dentar agresiv
- retractia gingivala care poate fi cauzata de igiena dentara necorespunzatoare, involutia fiziologica ce apare odata cu înaintarea in varsta sau traumelor ocluzale
- bruxismul (scrasnitul involuntar al dintilor)
- folosirea pe termen lung a pastelor de dinti cu particule abrazive (paste care previn aparitia tartrului, paste de albire) si a altor produse folosite de unii pacienti (sare de bucatarie, bicarbonat de sodiu, etc.)
- consumul exagerat de alimente acide sau bauturi acidulate
- bulimia, prin afectarea smaltului la contactul cu acidul gastric
- imediat dupa detartraje periodice sau albiri dentare
Pericoronarita
Pericoronarita este o afectiune stomatologica destul de frecventa la adultii tineri ai caror ultimi molari (maselele de minte) au avut o eruptie incompleta, partiala, sau anormala. Din cauza acestei tulburari de eruptie, gingia care inconjoara coroana molarilor se poate infecta în prezența bacteriilor care colonizeaza zona respectiva, având în vedere faptul că aceasta este suspusă unui traumatism constant. Afectiunea este legata de aparitia molarului trei de cele mai multe ori, in timpul adolescentei, si poate sa se manifeste la tinerii cu varste intre 17-24 de ani, sau chiar mai tarziu, in functie de momentul eruptiei dentare. Cele mai frecvente cauze de aparitie a infectiei sunt traumatismele mecanice si igiena orala deficitara.
Totusi, din cauza particularitatilor eruptiei, poate fi destul de greu de curatat corespunzator zona respectiva, deoarece poate fi acoperita partial de gingie, sau molarul poate avea o localizare greu accesibila. Molarul trei poate fi la fel de des implicat si in alte probleme stomatologice, in special aparitia cariilor dentare sau blocarea resturilor alimentare, astfel incat zona devine tumefiata si dureroasa.
Pericoronarita poate evolua in lipsa tratamentului si poate afecta capacitatea pacientului de a se hrani corespunzator, de a deschide gura si chiar de a vorbi. Infectia poate evolua si poate supura spontan, insa durerea persista. Dacă nu este tratată există riscul de evolutie spre celulita, prin infiltrarea tesuturilor adiacente, strat cu strat.
Tratamentul stomatologic include detartrajul si inițierea antibioterapiei. Daca tratamentul medicamentos este inceput in absenta unei toalete corecte a zonei, rezultatele vor aparea mai tarziu, deoarece infectia este intretinuta de flora locala.
In cazul in care simptomele sunt intense, iar infectia nu este eliminata nici dupa administrarea corecta a unui tratament antibiotic, si in special daca exista episoade recurente, medicul poate decide, in urma efectuarii radiografiei dentare, sa scoata molarul cu probleme. Extractia molarului trebuie facuta doar atunci cand nu mai exista semne si simptome de infectie sau inflamatie. Daca se intervine in faza acuta, exista riscul de extindere a infectiei in tesuturile din jur, fapt favorizat de manevrele efectuate. Acesta este motivul pentru care, oricat de intensa ar fi durerea in momentul prezentarii la medic, molarul nu este scos imediat, ci pacientul primeste un tratament medicamentos si abia apoi, cand simptomele s-au remis, se poate trece la extractie.
