Peeling chimic facial – procedura, recuperare, beneficii
Peelingul chimic, cunoscut și sub denumirea de chemexfoliere sau dermapeeling este o procedură estetică minim invazivă care contribuie la eliminarea straturilor superioare ale pielii și a celulelor moarte, curățând astfel porii și îmbunătățind aspectul și textura generală a feței. Dacă ești în căutarea unui tratament rapid, eficient și deloc complex, citește în continuare pentru a descoperi în ce constă, care sunt beneficiile, cum decurge recuperarea și decide dacă ți se potrivește.
Cum decurge o ședință de peeling chimic?
Fiind o procedură cosmetică reparatoare, peelingul chimic ar trebui să fie un pas esențial în rutina ta de îngrijire întrucât contribuie la stimularea colagenului, combate acneea și are efecte și când vine vorba despre tratarea ridurilor fine și a cicatricilor.
În cadrul unei ședinte de peeling chimic, medicul dermatolog îți va aplica pe față o soluție chimică care va provoca o mică traumă straturilor țesutului cutanat, cauzând astfel desprinderea acestora. Ce rămâne în urmă va fi o piele cu un aspect vizibil mai tânăr, fresh, luminos și mult mai fin.
În funcție de obiectivele tale, tipul de piele și peelingul ales (superficial, mediu sau profund), vei stabili alături de specialistul care te însoțește câte intervenții sunt necesare pentru a obține rezultatele dorite. În plus, acesta poate fi efectuat și în combinație cu alte proceduri cosmetice, astfel că atunci când ajungi în clinica Dr. Kurbe te poți bucura de mai multe momente de îngrijire într-o singură vizită!
De ce să aleg un peeling chimic – care sunt beneficiile?
Deși este o procedură non-invazivă, efectele și beneficiile peelingului chimic facial sunt numeroase și pot ameliora diferite probleme ale pielii, printre care:
- În cazul acneei poate reduce inflamația și producția de sebum, sparge comedoanele și ajuta la creșterea absorbției tratamentelor topice;
- Peelingul chimic este potrivit și pentru tratarea semnelor postacneice prin exfolierea stratului superior al pielii și reducerea excesului de colagen produs, care la rândul său poate crea cicatrici hipertrofice;
- Când vorbim despre hiperpigmentare, acest tratament este eficient și pentru petele pigmentare, melasma, pistruii în exces sau cicatricile cauzate de diverși factori;
- Dacă te confrunți cu riduri superficiale, pete apărute odată cu înaintarea în vârstă sau ten foarte uscat, atunci optarea pentru un peeling chimic facial ar trebui să fie o opțiune pe care să o iei în considerare.
- În plus, procedura are efecte pozitive și în ameliorarea simptomelor rozaceei, scăderea sebumului, precum și pentru curățarea porilor încărcați.
Cum mă pregătesc și în ce constă recuperarea?
Întrucât pot exista contraindicații (nu este recomandat în timpul verii, dacă ai un ten foarte închis, în prezența unor leziuni herpetice și dacă urmezi un tratament complex pentru acnee), peelingul chimic este un tratament în care trebuie să îi aduci la cunoștință medicului istoricul tău medical, iar recomandările înainte de procedura propriu-zisă pot include:
- Evitarea expunerii exagerate la soare;
- Aplicarea unui agent de albire și a unui produs cu retinol pentru a combate posibila pigmentare (valabil uneori și după);
- Dacă vei opta pentru un peeling chimic mediu sau profund, se va aplica fie un sedativ sau analgezic.
În ceea ce privește recuperarea, este recomandat să respecți sfaturile oferite de specialist, să acorzi o atenție mai ridicată îngrijirii tenului timp de câteva luni și să eviți frecarea, zgârierea și cosmeticele (câteva zile). Totodată, trebuie să știi că imediat după efectuarea tratamentului, pielea va deveni mai sensibilă la lumină și va căpăta o tentă ușor roșiatică, umflată și iritată, lucruri care nu ar trebui să te îngrijoreze pentru că sunt perfect normale.
Alte recomandări pentru prevenirea complicațiilor pot include:
- Optarea pentru creme nutritive pentru regenerarea dermului;
- Folosirea unui SPF 50+;
- Evitarea produselor exfoliante;
- Petrecerea unui timp limitat de câteva zile în casă;
Concluzie
Indiferent de tipul de peeling facial ales, acesta este un mod eficace și rapid prin care îi poți reda strălucire tenului tău, bucurându-te în același timp și de alte beneficii. Totuși, reține că rezultatele nu sunt permanente și că procedura este una care trebuie repetată periodic. Iar dacă vrei să descoperi secretul unui ten strălucitor și sănătos, echipa noastră de specialiști este aici pentru a te ghida și a te ajuta să alegi peelingul facial potrivit ție!